Pagină realizată de către departamentul web al SC Educațional Concept SRL
E d i t u r a B i f r o s t p e S o c i a l M e d i a
E V E N I M E N T E L E E D I T U R I I
L A N S A R E D E C A R T E
Parfumuri vechi, arome noi de Daniel Onaca
"Poemele lui Daniel Onaca decupează realitățile imediate într-un reportaj sui-generis, pentru care formatul / tehnica haiku este mănușa potrivită (nu și singura credem însă). Poemul de notație și forma fixă rezonează, o spune însuși autorul, cu intenția sa de sublimare, de rafinare a trăitului și nu este exclus ca lumea de nord, cu rigorile ei, să-i fi chiar impus așa ceva omului din sud așezat acolo ..." - ADA D. CRUCEANU
L A N S A R E D E C A R T E
Oglindă de piatră, oglindă de apă de Clelia Ifrim
"Chiar dacă nu ai intenția de a încerca să scrii precum Clelia Ifrim, cumpără cartea ei pentru a te bucura de poeme haiku și a admira paginile ei de haibun, din mâna unui maestru. Cu adevărat!" - JANE REICHHOLD
L A N S A R E D E C A R T E
Sfera, vol. 1 de Ioana Amalia Dragomir
"Povestea Sabrinei a început într-un an al schimbărilor, la șaisprezece ani, ca o evadare din cea mai lungă noapte a existenței mele... Pentru că întotdeauna am fost atrasă de lumile fantastice, de magie, de personaje complexe și de povești cu eroi, subiectul a venit aproape firesc, luând elemente din toate cărțile citite și transformându-le într-o nouă realitate – realitatea mea." - Autoarea
L A N S A R E D E C A R T E
În zori, să mă ierți de Dan Bițuică
"Emigrarea este ultima soluție pentru familia Romagnolo, în speranța de a supraviețui sărăciei crunte, ce se abătuse nemilos peste Sicilia anilor 1915. Oare visurile părinților pentru cei doi copii ai lor, Enzo și Immaculata, vor putea prinde aripi pe pământul făgăduinței?" - AUTORUL
L A N S A R E D E C A R T E
Autoportret în zile pictate de Eliana Petrizzi
Cartea pictoriței italiene Eliana Petrizzi ne introduce într-o dimensiune intimă și reflexivă, alcătuită din reflecții concepute în singurătatea ținutului ei, înconjurate de amintiri istorice și de orizonturile naturale care i-au inspirat întotdeauna pictura. Scrierea ei, întotdeauna plasată între textul de jurnal și unda de melancolie lirică, urmează traseul unor schimbări imperceptibile, în încercarea de a găsi cititorul, într-o frescă comună.
E V E N I M E N T E T R E C U T E
E V E N I M E N T E V I I T O A R E
C E N A C L U L B I F R O S T
Întâlnire cu un "scriitor de fundal" - Adrian Costache
C E N A C L U L B I F R O S T
Întâlnire Editura Bifrost - Clubul Artelor Kibo Titan
1. "Despre actul creației și creator" cu Letiția Oprișan, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România
2. "Pasărea de hârtie" - eseu din viitorul volum al scriitoarei Clelia Ifrim - "Haijindo, Calea Poeților"
3. Ana Blandiana – 80 de ani – prelegere susținută de scriitoarea Carmen Focșa
4. Scriitorii Bifrost se prezintă - poeta Liliana Badea-Cârstea
5. "Ghetele mamei" - un film de Andi Dumitrache / Clelia Ifrim / Cornelia Alexoi
6. Omagiu Mihai Eminescu - "Luceafărul" - un film de Andi Dumitrache
7. Discuții libere
C E N A C L U L B I F R O S T
Întâlnire Editura Bifrost - Clubul Artelor Kibo Titan
1. Prezentare de carte: "Journey in Europe / Călătorii în Europa" de Neil Leadbeater și Monica Manolachi
2. Prezentare de carte: "Pălăriile sunt excepționale" de Matei Dimonu
3. Casian Ioan Sînpetreanu citește câteva poezii din creația proprie
4. Letiția Oprișan citește câteva poezii din volumul "Zăpezile"
5. Actrița Cornelia Alexoi recită "Vânt puternic, vânt puternic" de Taras Șevcenko
6. Discuții libere
(D U B L Ă) L A N S A R E D E C A R T E
Poezii cu carismă și puțin șarm de Lili Stancu
Poezii pentru zglobii de Cătălina Batincu
PARTICIPĂ: CLELIA IFRIM - scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor, NICOLAE DUMITRU - scriitor, membru al Ligii Scriitorilor Dobrogeni, GEORGE IERIMA - ilustrator, DANIELA MOCEAN - filolog, VICTOR MĂRUȚOIU - scriitor.
L A N S A R E D E C A R T E
Corespirație de Simina Maria Tofan
„Ce legătură poate fi între matematică şi fizică şi poezia Siminei Maria Tofan? Poate niciuna! Dar un lucru este sigur: complementaritatea nu se reduce doar la cele două domenii ale ştiinţei, evocate mai sus. Ea poate fi regăsită oriunde în jurul nostru şi, în mod evident, în lumea noastră interioară, a trăirilor şi sentimentelor multiple, care formează o plajă vastă, mergând de la antagonism până la complementaritate!” - NICOLAE DUMITRU
L A N S A R E D E C A R T E
Ți-ai vinde cea mai frumoasă amintire? de Mihai Vasilescu
„Ți-ai vinde cea mai frumoasă amintire? este înainte de toate un roman al maturizării și al căutării de sine. Michael reușește să treacă cititorul printr-un carusel de emoții, provocându-ne să medităm asupra unor întrebări pe care, poate, nu le-am fi luat în considerare în alte circumstanțe... Am citit-o pe nerăsuflate!” - TERESA WOJCIK
L A N S A R E D E C A R T E
Negândurile de Victor Martin
"Aforismul este o formă de a pune lucrurile în altă lumină și a spune adevărul despre ele; chiar și împotriva voinței cititorului. În aforism, nu poți ascunde neputința; poți ascunde doar forța. Din cauza asta, această formă de exprimare mimează foarte bine neputința și îl face fericit pe cititor. Cititorul are nevoie să fie fericit când citește un text atât de concis, poate chiar și numai din cauza asta." - Autorul
L A N S A R E D E C A R T E
Numele înghețatei de Raisa Roșca
L A N S A R E D E C A R T E
Frontiera de Clelia Ifrim
C E N A C L U L B I F R O S T
Întâlnire Editura Bifrost - Clubul Artelor Kibo Titan
Excursie în Bulgaria: Ruse, Veliko Tarnovo și împrejurimile
E x c u r s i e î n ț a r a l a l e l e l o r
Program:
Vizită la grădina botanică cu lalele Keukenhof
Spectacol de balet - LACUL LEBEDELOR - Nationale Opera & Ballet
Concert simfonic - Het Concertgebouw
Concert KATIE MELUA
Vizită la Kröller-Müller Museum, Van Gogh Museum, Rijksmuseum, Vermeer Centrum
Vizitarea orașelor Amsterdam, Haga, Delf (casa lui Verneer)
Plimbare prin câmpurile de lalele.
A c a s ă l a s c r i i t o r u l C H A R L E S D I C K E N S - L o n d r a
Program:
Vizită la Muzeul Charles Dickens
Vizionare spectacol de balet - SPARGATORUL DE NUCI - Covent Garden
Vizionarea expoziției MAKING MODERNISM (expresionism german) de la Royal Academy of Art
Vizionare spectacol de balet - LACUL LEBEDELOR - English National Ballet
Vizionarea expoziției CEZANNE de la Tate Modern
Panorama Londrei din Sky Garden / Tur de oraș.
C E N A C L U L B I F R O S T
Întâlnire Editura Bifrost - Clubul Artelor Kibo Titan
Excursie în Dobrogea: Topalu, Histria, Enisala
JURNAL DE CĂLĂTORIE de Maria Nițu
https://www.facebook.com/maria.nitu.908
C E N A C L U L B I F R O S T
Întâlnire Editura Bifrost - Clubul Artelor Kibo Titan
C E N A C L U L B I F R O S T
Întâlnire Editura Bifrost - Clubul Artelor Kibo Titan
„Nu am idee de unde să încep, dar știu foarte bine că amintirile sunt asemenea unei avalanșe ce nu te lasă să respiri. Vin una după alta și nu reușesc să le pun în linie dreaptă, să le ordonez. Toate sunt importante pentru mine pentru că, într-un fel sau altul, m-au crescut și m-au ajutat să fiu o persoană conștiincioasă de propriile acțiuni și responsabilități.” - AUTOAREA
„Povești stranii, dovedind o sensibilitate extrem de neliniștită” - LAURENȚIU ULICI
„Idei interesante şi fineţe de stil” - NICOLAE MANOLESCU
A c a s ă l a s c r i i t o a r e a K A R E N B L I X E N
( E x c u r s i e î n D a n e m a r c a ș i S u e d i a )
Program:
Vizită la casa scriitoarei Karen Blixen de la Rungstedlund (Danemarca)
Tur de oraș - Copenhaga
Vizionare spectacol de balet - BLIXEN la Copenhagen Opera House
Călătorie cu trenul peste Podul Øresund ce leagă Danemarca de Suedia (podul din logo-ul Editurii Bifrost)
Tur de oraș - Malmo
Întâlnire cu scriitorul suedez de origine română Daniel Onaca.
C E N A C L U L B I F R O S T
Întâlnire Editura Bifrost - Clubul Artelor Kibo Titan
O întâlnire la început de an, în care membrii Cenaclului Bifrost și ai Clubului Artelor Kibo Titan ne vor prezenta ganduri de sfârșit de an 2022 și început de an 2023, precum și o parte din creațiile lor artistice.